Jucători celebri de ruletă

Joseph Jagger (1830–1892)

Un om de afaceri din industria textilă, din Shelf, lângă Bradford, a cărui firmă din Manchester dăduse faliment în 1860. În jurul anului 1880 a mers la Monte Carlo, a pus să fie notate rezultatele roților și a pariat pe numerele care ieșeau prea des. Cea mai veche relatare, cartea lui Victor Bethell din 1901, spune că a câștigat £120.000, a pierdut înapoi £40.000 și a plecat cu circa £80.000, vreo două milioane de franci, și că la început cazinoul și-a mutat roțile de la o masă la alta în fiecare noapte, apoi a comandat altele noi, cu separatoare mobile. Niciun ziar al vremii nu a relatat câștigul, iar documentele cazinoului din acei ani nu mai există. Biografa lui, Anne Fletcher (2018), stră-stră-strănepoata lui de frate, datează prima vizită în 1880 sau 1881, nu în 1873 sau 1875, ca repovestirile mai vechi. Cei șase funcționari angajați sunt ai lui Bethell; lista de nouă numere și zgârietura pe care ar fi făcut-o pe o roată apar prima dată în 1951 și nimic nu le susține. Când a murit, în 1892, averea lui era modestă. Pagina Joseph Jagger trece dovezile în revistă.

Joseph Jagger

Charles Wells (1841–1922)

Un escroc și inventator care a ajuns la Monte Carlo în 1891 cu bani strânși pentru o invenție falsă și a spart banca de mai multe ori în câteva zile, câștigând circa £40.000 cu o serie uluitoare. A pretins că are un sistem infailibil și nu l-a explicat niciodată. A devenit „Omul care a spart banca la Monte Carlo” într-un cântec de music-hall, a pierdut o parte din bani în aceeași iarnă și și-a petrecut o mare parte din restul vieții în închisoare pentru fraudă. Oricare ar fi fost sistemul lui, rezultatul a fost noroc.

Omul care a spart banca

Hibbs și Walford (1947)

În 1947, doi studenți de la University of Chicago, Albert Hibbs, care își termina masteratul în matematică, și Roy Walford, student la medicină, și-au petrecut o vacanță la Reno notând rotiri. Căutau roți pe care unele numere ieșeau mai des decât permite 1 din 38, au găsit câteva, au pariat pe ele și au mers mai departe, la Las Vegas. Revista Life a relatat povestea în decembrie 1947, sub titlul „How to Win $6,500”; relatările ulterioare, inclusiv a lui Hibbs însuși, dau sume mai mari, iar Thorp, scriind în 1998, a datat-o în 1949–50. Banii au plătit o barcă cu pânze de 40 de picioare și mai bine de un an în Caraibe. Hibbs a ajuns apoi la Jet Propulsion Laboratory, unde a devenit cea mai cunoscută voce publică a laboratorului, iar Walford a devenit cercetător al îmbătrânirii. Al lor este primul câștig american bine documentat obținut din abaterea roții și este cel la care se gândea Thorp în 1955, când a hotărât că roțile bine făcute ar trebui învinse în schimb prin fizică.

Norman Leigh (1966)

În vara lui 1966, Norman Leigh, un englez care a scris că tatăl lui fusese ruinat la ruletă, a dus o echipă de doisprezece oameni la Casino Municipal din Nisa. După propria lui relatare, au jucat LabouchèrestrategieLabouchèreSistem de anulare: scrii o linie de numere, pariezi suma celor două capete, le tai după un câștig, adaugi miza pierdută după o pierdere.Citește tot → invers pe toate cele șase șanse simple, la două mese, au câștigat mult timp de mai multe nopți și au fost opriți când cazinoul a închis mesele și le-a interzis accesul în cazinourile franceze. Cartea lui, Thirteen Against the Bank (1976), este singura mărturie completă, iar sumele din ea nu pot fi verificate. Sistemul nu le poate explica: Labouchère invers costă 1,35% din rulajbaniRulajSuma totală pariată pe durata unei sesiuni sau a unei perioade, incluzând câștigurile pariate din nou. Se mai numește: handle, action.Citește tot → cu la partageregulăLa partageRegulă franceză: când iese zero, jumătate dintr-o miză pe șanse simple este returnată. Înjumătățește avantajul casei la aceste pariuri, până la 1,35%.Citește tot → și câștigă doar în sesiunea ocazională în care o linie urcă până la maxim (vezi Labouchère). Doisprezece jucători pe șase șanse, timp de mai multe nopți, joacă multe sesiuni, câteva dintre ele urmau inevitabil să fie câștiguri mari, iar faptul că cazinoul a închis jocul a împiedicat norocul să se echilibreze.

Mit: sistemele înving roataLabouchère

Thorp și Shannon (1961)

Edward Thorp, care avea să învingă blackjackul prin numărarea cărților, și Claude Shannon, întemeietorul teoriei informației, au construit primul computer purtabil: un dispozitiv cât un pachet de țigări care cronometra bilaechipamentBilăBila mică lansată pe pistă în sens opus rotorului. Bilele moderne sunt din ivorină sau din teflon, 18–21 mm.Citește tot → și rotorulechipamentRotorPartea roții care se învârte și poartă buzunarele.Citește tot → și trimitea un ton într-o cască, indicând un octant al roții. A funcționat în subsolul lui Shannon, pe o roată cumpărată, și intermitent la Las Vegas, unde firele se rupeau și casca se vedea. Au renunțat din motive practice; Thorp a anunțat sistemul în 1966 și l-a descris complet în 1979 și 1984 (vezi Jocul cu avantaj).

Eudaemons (1976–1981)

Un grup de doctoranzi în fizică de la Santa Cruz a construit mici computere digitale care se purtau în cazinou: un jucător cronometra roata cu comutatoare acționate cu degetele de la picioare, computerul prezicea un sectorroatăSectorUn arc continuu de buzunare pe roată, spre deosebire de un grup de pe tabloul de joc.Citește tot →, iar un al doilea jucător primea predicția prin vibrații și paria pe ea. În 1977 și 1978 computerul era legat sub braț; o versiune ulterioară, montată în talpa unui pantof, a ajuns la Las Vegas în noiembrie 1981 și a fost învinsă de zgomotul electric din cazinouri. Testele lor promiteau un avantaj de 44%, iar prima sesiune lungă la o masă reală a dat aproximativ 25%. Echipamentul rareori funcționa mult timp: fire slăbite, șocuri electrice și, o dată, o arsură de la cablajul supraîncălzit au pus capăt multor sesiuni. Au câștigat câteva mii de dolari cu mize de zece și douăzeci și cinci de cenți, au cheltuit aproximativ $15.000 și au lăsat o carte bună. Pagina Eudaemons spune povestea.

Eudaemons

Richard Jarecki (1931–2018)

Un medic american născut în Germania care, împreună cu soția lui, Carol, și câteva ajutoare, a notat rezultatele unor roți cu un singur zeroroatăZeroSingurul buzunar verde, pe care nu îl acoperă niciun pariu pe șanse simple, pe duzină sau pe coloană; sursa avantajului casei. Se mai numește: un singur zero, 0.Citește tot → din cazinouri europene în anii 1960 și la începutul anilor 1970, mai ales la Sanremo, și a pariat pe numerele care ieșeau prea des. După relatarea lui Carol Jarecki, o roată putea cere peste 10.000 de rotiri și până la o lună. Necrologul din New York Times spune că după multe relatări a câștigat peste $1,2 milioane; cifra nu a fost verificată niciodată. Le-a spus reporterilor că un computer de la Universitatea din Londra descifrase jocul, ceea ce Times și istoricul ruletei Russell Barnhart descriu drept o acoperire pentru simpla observație. Sanremo i-a cerut să nu mai vină în ianuarie 1969, i-a interzis accesul ca jucător profesionist în februarie și l-a readmis în câteva zile, și-a mutat mesele și, în cele din urmă, a înlocuit vreo două duzini de roți. S-a întors în Statele Unite în 1973 sau 1974. Pagina Richard Jarecki are detaliile.

Richard Jarecki

Gonzalo García-Pelayo (născut în 1947)

Un producător de discuri și regizor de film spaniol care, împreună cu copiii și nepoții lui, a notat circa 5.000 de rotiri pe roată la Casino Gran Madrid, în afara orașului, de la sfârșitul lui 1991, și a pariat pe buzunareleechipamentBuzunarUnul dintre cele 37 de compartimente numerotate ale rotorului. Se mai numește: locaș, cupă.Citește tot → care erau înainte. După propriile lui cifre, cel mai bun buzunar câștiga o dată la 28 de rotiri, iar avantajul era de circa 6%; el estimează câștigurile la 200–250 de milioane de pesete, din mai multe cazinouri. Cazinoul a interzis accesul familiei, autoritățile au anulat interdicția, iar căile de atac ale cazinoului au eșuat, ultima la Curtea Supremă, în iunie 2004. Instanța a spus că jucătorii se folosiseră de ingeniozitate și de un computer și de nimic altceva și că răspunsul legal al unui cazinou este să își mute roțile, să le schimbe piesele între ele sau să le construiască mai bine. Pagina Gonzalo García-Pelayo spune povestea întreagă.

Gonzalo García-PelayoRuleta în Europa

Cei trei de la Ritz (2004)

Trei jucători, doi bărbați și o femeie din fosta Iugoslavie și din Ungaria, au câștigat aproximativ £1,3 milioane în două nopți, în martie 2004, la Ritz Club din Londra, pariind târziu pe grupuri mici de numere vecine. Ziarele au scris despre un scaner laser ascuns într-un telefon; un astfel de dispozitiv nu a fost prezentat niciodată. Au fost arestați și eliberați, iar în decembrie 2004 poliția a renunțat la caz și le-a returnat banii, pentru că vechea lege împotriva trișatului nu acoperea ce făcuseră. Relatarea Bloomberg din 2023 despre liderul lor, un croat cunoscut drept Niko Tosa, descrie o predicție cu ochiul liber, pe o roată ușor înclinată, nu un dispozitiv. Gambling Act 2005 a înlocuit vechea infracțiune cu una mai largă, de trișat, în vigoare din 2007; dacă aceasta acoperă predicția cu ochiul liber nu a fost testat niciodată în instanță. A fost ultimul câștig mare și public împotriva ruletei obținut prin predicție.

Ce au în comun

Fiecare câștigător documentat fie a măsurat roata (Jagger, Hibbs și Walford, Jarecki, García-Pelayo), fie a prezis bila (Thorp, Eudaemons, echipa de la Ritz). Niciunul nu a câștigat cu un tipar de pariere, iar singurul jucător celebru de sisteme, Wells, a dat o parte înapoi în câteva luni și a sfârșit în închisoare. Fiecare metodă pe care au folosit-o a fost până la urmă blocată de cazinouri, prin schimbarea roții, a regulilor sau a legii. Paginile din Laborator explică metodele; această pagină explică de ce ai auzit de atât de puțini oameni.

Întrebări